Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire;
Nu cununi am vrut în viață, ci cântare și-nfrățire
Căci cununile se uscă și se șterg de ploi și soare,
Dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.

Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morții-ntunecată;
Eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată.
Nici să nu-mi spuneți adio, ci-mi spuneți la revedere;
Mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!

Eu mi-am pregătit o cruce și un loc de-nmormântare;
Crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt, ci numai pare.
Pot muri în orice vreme și-ngropat pot fi oriunde
Cu o cruce sau și fără, – nici o groapă nu m-ascunde.

Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră
Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.

Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce,
Drumul meu spre cealaltă l-a plătit Hristos pe cruce.
Naşterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută,
Naşterea spre nemurire mi-e-n lumina neştiută.

Nici o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare
Părtăşia ce-a-mpletit-o dragostea nemuritoare.
Nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată
Viaţa ce-a trecut prin soare cu Hristos împreunată.